Ajungi in anumite momente din viata in care te opresti si privesti in oglinda sau in jurul tau pentru a vedea unde ai ajuns, cum areti, cum te-ai transformat. Vezi primul rid, un fir de par alb, kilograme in plus, un inel pe deget. Te uiti in oglinda si incerci sa recunosti persoana care sta fata-n fata cu tine. Parca nu realizezi cat timp a trecut, parca e alta persoana cea pe care o reflecta oglinda, nu recunosti nimic din adolescentul care ai fost odata. Cum aratai acum 5-10-15 ani? Te imaginai exact cum esti acum?
Acum 15 ani faceam cunostiinta cu primele cicluri menstruale, cu ce inseamna, ce implica, ce trebuie sa fac si cum trebuie sa ma comport in aceasta perioada. Nici o secunda, acum 15 ani, nu mi-a trecut prin cap ca am sa ajung ceea ce am ajuns acum. Cu totii avem vise cand suntem copii-adolescenti, dar viata iti rezerva multe surprize. Pentru mine cea mai mare surpriza au fost durerile din perioada menstruatiei. Nu am crezut ca va fi asa de greu sa fac fata unei menstruatii, unei perioade prin care fiecare femeie trece lunar.
Am ajuns sa nu ma mai amuz la glumele facute pe seama menstruatiei, pe comparatiile stupide care circula pe internet despre cat de mult sangereaza o femeie in acele zile delicate ale lunii. Nu sunt chiar asa funny, amuzante, in momentul in care chiar tu trebuie sa treci prin asa ceva. Am ajuns atat eu, cat si G., sa fim cu ochii pe calendar ca el sa stie mai bine decat mine, ziua in care trebuie sa imi vina menstruatia, pentru ca stia ca in acele zile vom fi inchisi in casa. Spre norocul meu, menstruatia imi venea vineri dimineata. Preventiv luam medicamente, incercam sa fiu atenta la ceea ce mancam, dar poftele datorate perioadei, invingeau de cele mai multe ori. Stiam ca in acel weekend nu vom iesi din casa, cel putin nu eu, ca nu vom primi musafiri sau ca nu vom fi noi musafirii nimanui. Concediile erau planificate conform ciclului, mersul acasa la parinti sau alte escapade de weekend la fel. Am ajuns sa ne planificam viata conform ciclului meu menstrual. A devenit frustrant sa fiu legata de pat. Incet incet, am transformat socializarea doar in varianta virtuala, fiind mult mai usor sa ma prefac ca sunt bine, in spatele unui ecran si mai ales in momentul in care ma simtean eu capabila. Am inceput sa ma izolez, iar G. fara voia lui a ajuns si el in acest cerc. E atat de frustrant cand o boala iti invadeaza viata si ajunge ea sa fie in centrul oricarei alegeri.
Sunt sute de mii de femei care sufera de aceasta boala, alte sute de mii de persoane care sufera de boli si care trebuie sa isi planifice viata in functie de cum le discteaza boala. Sa ajungi acasa plangand de durere, sa stai pe marginea patului indoita in ideea de a te mintii ca iti e mai bine, sa nu poti dormi decat in fund, sa nu iti lasi sotul sa doarma noaptea ca tu te plangi de dureri, sa nu ai chef sa vorbesti nici macar cu propria mama este urat si greu de acceptat. Am invatat de mica sa nu plec de acasa fara medicamente, ulterior am invatat sa imi planific weekend-urile incat sa nu fac nimic iesit din comun, doar pentru ca nu stiam cand si cu ce intensitate ma va lovi durerea. Ma gandesc la voi, cele care cititi aceste randuri, ca puteti sa va imaginati o astfel de viata cu astfel de dureri.
Erau momente in care ignoram durerea si ceea ce simteam, dar am ajuns la concluzia ca nu este o varianta sanatoasa. Cum ar fi sa iti ignori o parte a corpului? Nu poti, asa-i? Inveti sa te folosesti de tot corpul inca de mic. El se dezvolta pe parcurs, se schimba, se transforma in functie de cum ai tu grija de el. Poate apar niste sani prea mari, sau poate nu au crescut cat ti-ai dorit. Poate cu toate antrenamentele de la sala, bicepsul tau nu se dezvolta cat iti doresti tu. Poate cicatricile din copilarie iti distrug aspectul picioarelor, dar inveti sa traiesti cu ceea ce ai. Te acomodezi si te bucuri de ceea ce ai, pana cand nu o sa mai conteze nimic inafara de durere. Va fi singurul lucru pentru care vei lupta si nu poti sa faci nimic ca sa scapi de aceste dureri. Ginecologii ti-au zis ca sunt OK. Mama ta a suferit si ea, dar tu te hotarasti sa inveti sa traiesti cu durerea. Pot sa fac orice fel de comparatii, dar nu vei intelege niciodata aceste sentimente pana nu treci prin ele. Intotdeauna iti vei imagina cum vei reactiona la anumite vesti, dar din pacate nu esti pregatit si in momentul in care le primesti, vei reactiona total diferit.
Acum 15 ani mi-am visat viata total altfel. Visam un sot, copii, casa cu piscina, o decapotabila, soare mereu pe cer, oameni fericiti si sanatosi. Realitatea a fost si este dura. Din tot ce mi-am imaginat, pentru moment il am pe G. Copil nu am, casa visurilor imi lipseste, iar decapotabila nu o pot conduce pentru ca nici macar nu am carnet de sofer. Soarele nu poate sa fie mereu pe cer, trebuie sa lase loc si lunii. Oamenii nu pot fi fericiti atata timp cat pe pamant va exista raul, iar acest rau ne distruge si ne face sa ne imbolnavim, prin rautatea noastra distrugem pamantul, iar el ne pedepseste prin boala. Noi fiintele umane suntem facute sa evoluam si sa ne adaptam, iar eu asta am facut, mi-am si ne-am adaptat stilul de viata in functie de ciclurile mele menstruale.
Luptă cu endometrioza Ktimea 
Un gând despre ”8. Ciclul menstrual”